prima vizita la pediatru

6 vizite medicale importante în primul an de viață

    Vizita la pediatru pentru prima oară, primul an de viață la copii sunt extrem de importante. Bebelușul va trăi primele momente decisive din viață, cele care vor însemna adevărate transformări și evoluții. În primul an de viață la bebeluși avem câteva vizite medicale extrem de importante la medicul pediatru. Această perioadă este caracterizată și de primele vaccinuri obligatorii.

    Despre acestea, despre momentele importante care sunt incluse în schema naționalaă de imunizare vom vorbi în continuare. 

    1 Prima vizită la medicul pediatru – consult general

    În primele două săptămâni de la naștere, bebelușul va fi consultat pentru prima oară de un medic pediatru. Sunt câteva aspecte esențiale la această vizită.

    • Măsuratorile bebelușului – acesta va fi cantarit si va fi măsurata lungimea corpului, dar si circumferința capului. Monitorizarea acestora va determina ritmul de creștere și dezvoltare al copilului.
    • Se vor verifica urechile, gura, ochii, modul în care s-a vindecat buricul, articulațiile, organele genitale;
    • Verificarea atentă a articulațiilor, pentru a depista din timp semnele unei displazii de șold;
    • Verificarea viciilor de poziție sau malformații, pentru a le corecta din timp;
    • Recomandarea administrării Vitaminei D, pentru profilaxia rahitismului;
    • Cantitatea de lapte pe care cel mic trebuie să o mănânce;
    • Igiena zilnică și vaccinurile obligatorii și opționale pe care cel mic le poate face în primul an de viață.

    2 Vizita la prima lună de viață. Obiectivele consultației

    Medicul pediatru va monitoriza dezvoltarea armonioasă a bebelușului și adaptarea acestuia la noul mediu de viață.

    I se vor măsura greutatea, talia, perimetrul capului și fontanela interioară.

    Va fi recomandată ecografia de șold, ideal a fi făcută între 4 și 6 săptămâni de viață. Ecografia de șold va depista din timp o eventuală displazie de șold.

    mama si copilul
    Tinerii părinți au nevoie de sfaturi pentru cresterea copilului.

    3 Consultația de la vârsta de două luni

    A treia vizită vine și cu al doilea vaccin al bebelușului din cadrul calendarului de vaccinări obligatorii. Acesta este un vaccin hexavalent, sau vaccin 6-în-1, destinat protejării celui mic de boli multiple precum: hepatita B, poliomielita, difterie, tetanos, pertussis si Haemophilus influenzae. 

    Se verifică greutatea, lungimea și creșterea perimetrului cranian. De asemenea, i se vor verifica eventualele modificări de la nivelul abdomenului, pentru depistarea unei hernii ombilicale.

    Atenție la ochi, aceștia se vor verifica, de asemenea și urechile pentru depistarea unor afecțiuni congenitale.

    4 Vârsta de patru luni – vizită la medicul pediatru

    În principiu, la această vârstă a bebelușului, pediatrul va urmări trei chestiuni importante:

    • Se va efectua vaccinul specific si vaccinurile optionale, daca parintele a optat pentru acestea;
    • Deși nu este obligatoriu, la patru luni pot apărea primii dințișori. Se va urmări acest aspect;
    • Medicul pediatru va observa modul în care bebelușul răspunde la sunete și reacțiile motorii ale acestuia.

    5 Vizita de șase luni la medicul pediatru

    Se vor face verificările de rutină precum și vaccinul obligatoriu de șase luni.

    • Vaccinul Antipneumococic- acesta face parte din schema de vaccinare obligatorie;
    • Acelora care au inceput vaccinarile optionale, li sa va completa schema cu dozele corespunzatoare de rotavirus, vaccinul meningococic si vaccinul antigripal;
    • Monitorizarea achizitiilor motorii, statul in sezut fara sprijin;
    • Se începe diversificarea alimentației.

    6 Vizita la vârsta de un an

    Obiectivele pe care un medic pediatru le urmărește la această vârstă sunt:

    • Vaccinarea cu cele două vaccinuri obligatorii din cadrul schemei de imunizare;
    • Analize medicale specifice metabolismului fosfo-calcic, anemie, funcțiile ficatului și ale rinichilor;
    • Se urmărește mersul în picioare, călcătura la bebeluș;
    • Se dau sfaturi pentru îngrijirea dinților, interacțiunea cu ceilalți copii;
    • Un consult de ortopedie pediatrică este opțiune recomandabilă.

    Sfaturi pentru părinți despre vizita la pediatru și precauțiile medicale

    La prima vizită la pediatru este recomandabil să fie ambii părinți de față.  Este mai usor de „manevrat” bebelusul și ambii părinți trebuie să audă sfaturile si recomandarile medicului. Ulterior se vor putea consulta reciproc.

    Pregătirea bebelușului pentru vizita la pediatru

    Controlul bebelușului va implica dezbrăcarea completă, motiv pentru care ar fi indicat să aibă haine ușor de dat jos. Nu uitați să aveți scutece și chiar hăinuțe de schimb. S-ar putea să ai nevoie.

    Finalul consultatiei vine cu intrebari din partea parintilor si sfaturi din partea medicului pediatru. Astfel, ca parinte, este bine sa notați in prealabil cate mese are bebelusul, care este frecventa scaunelor si chiar consistenta lor.

    Alt aspect important este legat de orele de somn ale bebelusului. Aceste informatii, alaturi de anamneza facuta de pediatru, il vor ajuta pe acesta sa inteleaga mai bine tabloul complet al evolutiei copilului.

    » Analize de sânge recomandate în primii ani de viață ai copilului

    » Diversificarea la bebeluși. Scheme de alimentație

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *