Rubeola este provocată de un virus din familia Togaviridae
Rubeola este o boală infecțioasă acută eruptivă, întâlnită atât la copii, cât și la adulți. Apare mai frecvent în sezonul iarnă-primăvară, are caracter autolimitant și se remite de regulă spontan. Există și situații cu evoluție complicată, întâlnite mai ales la adulți.
Boala este provocată de virusul rubeolic, din familia Togaviridae. Acesta se transmite interuman prin secrețiile contaminate emise în timpul vorbirii, tusei și strănutului, dar și prin obiecte recent contaminate cu secreții și excreții — de exemplu vesela sau tacâmurile incorect igienizate, ori suprafețele nedezinfectate frecvent atinse.
Contagiozitatea este ridicată, de până la 80%. O persoană infectată poate transmite virusul rubeolei:
- cu 7 zile înainte de apariția erupției cutanate
- până la 5 zile după apariția modificărilor cutanate
- până la 1 an, în cazul rubeolei congenitale (nou-născuții cu rubeolă congenitală pot răspândi virusul până la vârsta de 1 an)
Manifestarea rubeolei
După o perioadă de incubație care durează în medie 18 zile, boala se manifestă cel mai frecvent prin apariția unei erupții cutanate. Aceasta este de tip maculopapulos și debutează la nivelul feței, fiind însoțită de febră și limfadenopatie (inflamația ganglionilor limfatici). Pe lângă aceste manifestări, evoluția rubeolei mai poate fi însoțită de:
- tuse
- rinoree
- cefalee
- conjunctivită
Infecția în primul trimestru de sarcină (în primele 3 luni) poate avea efecte grave asupra fătului, printre care:
- avort spontan
- malformații cardiace congenitale
- afectare hepatică și splenică
- naștere prematură
- retard de creștere intrauterină
- surditate, miopie, retard intelectual
Rubeola congenitală (la copiii născuți din mame care au avut rubeolă în timpul sarcinii) poate fi inaparentă inițial — nou-născuții nu prezintă semne vizibile de boală. Cu toate acestea, ea poate duce ulterior la dezvoltarea diabetului zaharat insulino-dependent sau a unor encefalopatii evolutive progresive (afecțiuni ale sistemului nervos central) la copiii de vârstă școlară.
Diagnosticarea rubeolei
Diagnosticul de laborator al rubeolei se bazează pe izolarea și identificarea virusului în produsele patologice recoltate de la pacient — secreții respiratorii, conjunctivale, sânge, urină, lichid cerebrospinal, materii fecale, lichid amniotic sau placentă.
Testarea serologică este utilizată pentru a pune în evidență anticorpi specifici de tip IgG și IgM în ser, prin metoda ELISA. Anticorpii IgM sunt specifici doar infecției primare și au o persistență în sânge de aproximativ 4 săptămâni, după care pot fi decelați doar anticorpii IgG. Prezența anticorpilor IgM la nou-născut se datorează pasajului lor transplacentar de la mamă în circulația fetală, și nu răspunsului imun propriu al copilului.
Tratamentul bolii
Tratamentul afecțiunii presupune izolarea pacientului la domiciliu pentru o perioadă de 6–7 zile. Se urmărește reducerea simptomatologiei clinice cu ajutorul antitermicelor sau antiinflamatoarelor, pentru diminuarea febrei și a durerilor musculare. Măsurile de igienă riguroasă a mucoaselor și tegumentelor previn infecția bacteriană a leziunilor eruptive.
Dacă observați semne de rubeolă la copilul dumneavoastră, mai ales în context de sarcină în familie sau colectivitate, o consultație pediatrică vă poate oferi un diagnostic corect și recomandări adaptate situației.
Articol verificat medical de Dr. Mihaela Gligor, medic pediatru.